9.11.10

GOmentorship - 02.11.10

Μέντωρ (Mentor)
Alături de Zoe Petre am făcut o scurtă incursiune în lumea zeilor de altă dată și am înțeles că orice mentor este un zeu deghizat, pentru că doar ei sunt aceia care îi ajută pe oamenii de rând.
Mentorii au un statut special, își pot alege discipolii și nu pot fi influențați de emoții asemeni unor părinți în relația cu învățăceii. O altă deosebire de care am aflat este aceea că mentoratul este o relație între doi adulți: unul în formare și unul deja format.
La fel ca mulți alți oameni trecuți prin băncile școlii românești, a avut parte de doar câțiva profesori de calitate, printre care un profesor de latină și o profesoară de pian.

Prieteni de reclame
Sorin Trancă nu s-a simțit foarte confortabil să vorbească în public, fiind obișnuit cu sala de conferințe cu un număr restrâns de oameni, unde era ajutat de prezentări pregătite temeinic și pitchuri repetate foarte bine.
Povestea lui a început în fața unei uși, aici s-a întâmplat primul lucru important pentru agenția pe care a fondat-o, Friends Advertising : a cumpărat un covoraș pentru picioare și l-a personalizat cu citatul lui JFK - „Leadership and learning are indispensable to each other.”.
Mai departe, ne-a spus cât de importantă este frica în viața cuiva, pentru că ea ne face productivi. Deși există paradoxul fricii - orice om trebuie să-și accepte fricile pentru a-și cunoaște limitele, astfel le poate depăși  și obține o cunoaștere mai bună a lumii - foarte puțini se încumetă să-l confirme, în mod benefic lor, desigur.
Un alt lucru ce merită ținut minte este recomandarea sa de a folosi cei 3 C: curiozitate, creativitate și curaj. Dacă îi vom aplica cu pasiune vom face ca lucrurile să se lege și cu siguranță, vom deveni mai buni.

Luke, in you the Force strong is!
Mihai Stănescu este un Jedi real, care a descoperit că aceasta este calea lui după ce a văzut Star Wars. De 20 ori, de fapt. A vrut să devină un cavaler al Forței pentru că așa putea aduce pacea și bună starea în univers.
A ajuns coach. Este acel om de care ai nevoie când vrei să ajungi la performanțe maxime și să descoperi tot ce este mai bun din tine. 
Sursa lui de inspirație a fost bunicul său care a făcut parte din marina militară română și a dovedit tărie de caracter, ajungând de la un simplu soldat la comandant de unitate militară.
O altă influență importantă asupra vieții sale au avut-o lecturile pragmatice pe care un profesor de filozofie i le-a recomandat, sportul și cunoștințele despre psihologie. Toate acestea au contribuit la rezultate extraordinare, echilibru în viață și performanță susținută.
În final, fiecare a zâmbit și a luat aminte când cavalerul Jedi ne-a împărtășit o replică pe care a primit-o: „Bă Stănescule, te miști sau pleci ?” și ne-a prezentat o metodă de bază din coaching pentru momentele când discipolul are o problemă de rezolvat:„ Habar n-am. Tu ce crezi?”.

Ce-ai făcut în ultimii 5 ani ?
Seara aceasta de GOmentorship s-a încheiat cu un discurs foarte motivant al lui Cosmin Alexandru. A început cu o poezie scrisă de noul său prieten de pe Facebook, Ivcelnaiv, numită „Eu n-am niciun hobby”.
De-a lungul carierei a făcut lucruri de care s-a bucurat, a devenit antreprenor și a înființat Erudio. Se bazează pe ideea că „întotdeauna există o cale pentru a deveni mai bun”.
Cea mai interesantă parte a discursului său a fost aceea în care ne-a schimbat radical percepția despre performanța cuiva. Cu un exemplu la îndemâna oricui - copilul care vine acasă după școală și este întrebat de părinți ce notă a luat - a demonstrat că este mai important să apreciem ceea ce are fiecare și nu trebuie să cerem detalii despre ce nu s-a știut pentru a atinge nivelul pe performanță impus. Tot un sfat pentru cei care vor să înțeleagă copiii a fost acela că în primul rând trebuie să înțelegem lumea lor.
Discursul s-a încheaiat cu o altă poezie a lui Ivcelnaiv, nu înainte de a fi sfătuiți să credem în noi mai mult decât cred ceilalți.

No comments: