Muzicianul rebel
Cel care a deschis seara discursurilor despre carieră a fost Doru Trascău. A început cu o poveste din clasa a IV-a de când a luat primul 7 din viața sa și mai ales cum a fost pedepsit cu o bătaie zdravănă și cu interdicția de a merge în excursie cu clasa, mai rea pentru el decât bătaia. „Paștele mă-sii de copil, i-am dat 50 de curele la fund și ăsta cântă”, cu vorbele astea tatăl își descria fiul după acea pedeapsă.
De mic avea o înclinație către muzică, tot cu prilejul unei excursii descoperă chitare în liceu, ajunge să cânte la metrou, își cumpără în cele din urmă o chitară a sa și se întreține din design grafic. Un pas important pentru el a fost colaborarea cu Atomic TV, unde primește un computer cu conexiune le Internet și astfel, caută partituri și exersează cântatul având mult mai multe surse de inspiritație la îndemână.
Am aflat cu surprindere că mentorul său a fost un personaj de poveste: Prâslea cel Voinic. Doru a văzut un exemplu în acest personaj pentru că el nu a renunțat niciodată la ce și-a propus și cel mai important, a făcut orice pentru a învinge.
A încheiat foarte frumos, cu vorbe de ținut minte pentru cei care cântă sau vor să înceapă:„publicul este ca o oglindă”.
Fotograful
Dacă ar fi existat în nomenclatorul locurilor de muncă polițistul gunoier cu siguranță Alex Gâlmeanu ar fi fost primul angajat. Când era mic Alex credea că ar putea să îmbine aceste două variante de carieră.
În liceu începe pentru el drumul spre fotografie. Prima cameră a fost ceva care semăna mai mult cu o „săpunieră”, însă tatăl său care era regizor l-a încurajat și i-a cumpărat un aparat Smena.
A realizat că prin intermediul fotografiei poți cunoaște oameni, ceva care-i plăcea foarte mult, iar în liceu fotografia fete. Pentru a obține bani a vândut pantofi și chiar numerele de telefon ale fetelor fotografiate. La un moment dat și-a împrumutat tatăl cu chitanță și dobândă pentru a demonstra că este independent. Prima revistă la care a lucrat s-a numit 2000+, apoi la Unica, ca după aceea să lege oportunități și să devină freelancer în 2002.
Își dorește ca prin fotografie să lase ceva în urmă și consideră că un cadru bun este un cadru unic, ceva care nu poate fi repetat și dă valoare acelui moment.
În final, am aflat de Alex Gâlmeanu că oamenii de succes nu respectă tipare și cum talentul este un lucru dinamic pe care trebuie să-l menții activ în fiecare zi.
Dacă ar fi existat în nomenclatorul locurilor de muncă polițistul gunoier cu siguranță Alex Gâlmeanu ar fi fost primul angajat. Când era mic Alex credea că ar putea să îmbine aceste două variante de carieră.
În liceu începe pentru el drumul spre fotografie. Prima cameră a fost ceva care semăna mai mult cu o „săpunieră”, însă tatăl său care era regizor l-a încurajat și i-a cumpărat un aparat Smena.
A realizat că prin intermediul fotografiei poți cunoaște oameni, ceva care-i plăcea foarte mult, iar în liceu fotografia fete. Pentru a obține bani a vândut pantofi și chiar numerele de telefon ale fetelor fotografiate. La un moment dat și-a împrumutat tatăl cu chitanță și dobândă pentru a demonstra că este independent. Prima revistă la care a lucrat s-a numit 2000+, apoi la Unica, ca după aceea să lege oportunități și să devină freelancer în 2002.
Își dorește ca prin fotografie să lase ceva în urmă și consideră că un cadru bun este un cadru unic, ceva care nu poate fi repetat și dă valoare acelui moment.
În final, am aflat de Alex Gâlmeanu că oamenii de succes nu respectă tipare și cum talentul este un lucru dinamic pe care trebuie să-l menții activ în fiecare zi.
Muzicianul clasic
Răzvan Popovici a fost următorul vorbitor al serii care a venit o pledoarie foarte frumoasă pentru artă. Provenind dintr-o familie de muzicieni, se apucă la 17 ani de muzică și după 3 ani pleacă la Paris.
Ne-a spus că trebuie să avem o motivație în fiecare dimineață pentru a face altceva decât ziua precedentă. Așa a apărut festivalul SoNoRo. Un festival al muzicii de cameră și al frumosului.
Cu studii muzicale în cele mai bune orașe ale lumii, Răzvan Popivici este un exemplu demn de urmat atunci când ai o idee pe care vrei să o pui în aplicare cât mai curând.
Omul de televiziune
Irina Păcurariu ne-a povestit cum săptămână de săptămână stătea cu mama ei de vorbă și care o întreba ce vrea să se facă atunci când va fi mare. Irina mereu amâna răspunsul.
Ne-a mai spus că a terminat Liceul de Informatică și s-a ambiționat să intre la Calculatoare. După facultate, dorea să facă o fabrică de jucării, dar tatăl ei pune în practică ideea și în cele din urmă dă faliment.
Locul de muncă de la TVR l-a găsit prin intermediul unui ziar citit de mama ei. Una din amintirile ei este că a fost nevoită să stea 12 ore pe un calorifer pentru a-și aștepta rândul la cabina de montaj.
Povestea ei inspirațională a fost una legată de o gară. Trebuia să ajungă la București și din cauza unei ierni grele, nu circulau foarte multe trenuri și dacă circulau aveau întârzieri foarte mari. Așteptând să plece cu un Intercity pe care îl știa programat la o anumită oră, află că acela nu circula deloc. Fiind recunoscută de unul din controlori datorită jobului de la TVR, este ajutată să ajungă la București cu acel Intercity. Morala: „fiecare trebuie să-și pornească singur trenul în viață”.
No comments:
Post a Comment